Home » Stiri » Din tainele celor care fac agricultură „bio“. Reportaj „Ziarul de Iași” printre „Grădinarii din Grădinari“

Din tainele celor care fac agricultură „bio“. Reportaj „Ziarul de Iași” printre „Grădinarii din Grădinari“

În urmă cu 40 sau 50 de ani legumele de la Grădinari, comuna Golăieşti, erau aduse peste deal, cu căruţa. Pe vremea aceea, spun bătrânii, satul se numea Chişarăi, dar şi-a schimbat denumirea după principala ocupaţie a locuitorilor, grădinăritul. Iar tradiţia a rămas. Acum, de cum intri în Grădinari, vezi cum strălucesc în soare serele acoperite cu folie de celofan. Cei care lucrează pământul o fac însă mai mult din inerţie, pentru că asta au făcut de o viaţă întreagă şi pentru că ocupaţia le-a intrat în sânge, ca un microb. Tinerii fug însă de munca grea, de dimineaţă şi până-n noapte, iar cei de 20 sau 30 de ani au ales să muncească în oraş sau să plece în străinătate, scrie „Ziarul de Iași”.

Grădinăritul, microbul celor din Grădinari

Cei trecuţi de prima tinereţe îşi continuă însă munca, în speranţa că profiturile de acum 10 sau 15 ani se vor întoarce şi nu vor mai fi nevoiţi să fie la cheremul intermediarilor sau a şefilor de piaţă, că le va fi respectată munca şi că nu vor mai trebui să stea cu grijă că preţul mărfii nu le permite decât să facă rost de suficienţi bani pentru a investi din nou în anul viitor.

„De câţiva ani doar atât re­uşim, să facem bani pentru anul viitor, pentru arat, pentru se­minţe, pentru instalaţie prin picurare sau soluţii pentru dău­nători. Iar din cauza poluării şi a ploilor acide nu se mai face nimic în câmp, doar în solarii mai reuşim să facem câte ceva“, explică Daniel. Are câteva solarii cu roşii şi ardei, iar în câmp a pus aproape un hectar de pepeni, câteva straturi cu vinete şi vreo câţiva zeci de ari de varză. E în picioare de la primele raze de soare şi nu stă o clipă nici când soarele a apus de mult.

Îşi aminteşte de perioada în care şi grădinile mergeau mai bine, iar pentru că nu aveau concurenţă în pieţele din Iaşi, cu legume aduse din import, reuşeau să-şi vândă zarzavaturile la preţuri onorabile. „La sfârştitul toamnei rămâneai cu bani. Se cunoştea. Reuşeai să pui şi bani deo­parte şi aveai şi ce să investeşti în anul următor“, explică Daniel. Acum are noroc de proiectele europene şi de banii pe care îi mai primeşte de la APIA. Îi este însă frică să se extindă prea mult, să primească prea mulţi bani sau să se încurce cu tot felul de proiecte îndrăzneţe. Nu vrea să rişte şi se rezumă la cât poate să facă cu mâinile lui. Îi este şi dificil cu actele, cu scrierea proiectelor, cu păstrarea evidenţei şi a contabilităţii. E obişnuit să muncească, nu să stea cu pixul şi caietul în faţă, a învăţat să aibă grijă de plante şi să fie pe câmp din zori şi până-n noapte, nu să se lupte cu birocraţia şi funcţionarii ţâfnoşi.

Intermediarii, cei care câştigă din „grădinărit“

Iar după toată munca de la începutul primăverii, după problemele cu dăunătorii, după toată sudoarea frunţii şi lupta cu ac­tele şi punctajele stabilite de către pro­iectele europene, ajunge în piaţă unde abia prinde o tarabă într-un colţ. Locurile bune, „vadul“ cum spun ei la zona în care circulă cei mai mulţi oameni, este rezervată deja de intermediari, de oamenii care stabilesc preţurile şi care fac legea în pieţele din Iaşi. Au certificat de producător şi teren cultivat, însă numai în acte. Dacă îi iei la bani mărunţi mulţi dintre ei nici nu ştiu când se seamănă răsadurile, ce înseamnă să „copi­leşti“ roşii, de ce nu se udă răsadurile în timpul amiezii sau de câte ori trebuie să uzi roşiile în aşa fel încât să crească fructele, dar să nu crape de la prea multă umezeală.

În schimb, aceştia sunt cei care fac cei mai mulţi bani. Pentru că ei stabilesc preţurile şi nici nu au teren de care să aibă grijă, nu au animale de hrănit, iar tot ce trebuie să facă este să stea în piaţă sau să convingă producătorii să-şi dea marfa „angro“, pe câţiva bănuţi, ei sunt cei care câştigă cu adevărat din agricultră, fără să stea măcar o zi în câmp, potrivit „Ziarul de Iași”.

Ştie că totul este nedrept, că munceşte de primăvara devreme şi până târziu în toamnă, iarna pregăteşte terenul pentru următorul an, palmele îi sunt tocite şi noduroase de la atâta muncă, dar este luat în râs de cei care încearcă să obţină cel mai mic preţ, care au impresia că toată munca depusă este doar cea de a aduce la piaţă roşiile, ardeii, vinetele sau pepenii.

Iar dacă Daniel trece peste problemele din târg, când ajunge acasă dă peste altele. De muncă nu se fereşte şi i se pare normal să se spetească pentru banii pe care îi câştigă. Însă când vede că nimeni nu vrea să-i ajute, că se luptă cu dăunătorii, că balta din care irigă seacă în timpul verii, iar cei de la „Apele române“ nu sunt de acord să bage apă din „Jijia nouă“ în cea „veche“. Grădinile oamenilor din Grădinari sunt pe cursul vechi al Jijiei, care a fost schimbat. Vechiul curs a devenit acum apă stătătoare, iar în perioadele de secetă exista posibilitatea, prin intermediul unei staţii de pompare, să se bage apă din cursul nou al Jijiei. De vreo câţiva ani au dispărut motoarele şi piesele din staţia de pompare. Daniel spune că ar fi fost furate de oamenii care nu se ocupă de agricultură, de „pierde-vară“, de cei care nu au grădini.

Cultivă „ce vrea piaţa“

În Grădinari au mai rămas doar câţiva prieteni, toţi cam de aceiaşi vârstă, care se mai ocupă cu grădinăritul. Petronel Neam­ţu se ocupă de grădinărit, la fel ca şi Daniel, încă de când era copil. Aşa a reuşit să-şi facă casă şi să-şi întreţină familia. Petronel merge însă pe ideea că mai bine pune suprafeţe mai mici, dar are grijă de toate răsadurile şi încearcă să scoată cea mai mare producţie de pe suprafaţă cât mai mică. Aşa se explică de ce grădina lui pare desprinsă dintr-o revistă de grădinărit. Abia se vede din seră, iar plantele atârnă cât să se rupă. Ai putea strânge două găleţi de roşii de pe o singură plantă şi are câteva soiuri din fiecare, să vadă care se vând mai bine sau care scot o producţie mai bună.

Experimentează pentru a şti pe care soiuri să se orienteze pe viitor, care merg mai bine pe terenul pe care îl are şi dacă oamenii sunt mulţumiţi de ce aduce în târg. Petronel Neamţu explică că soiurile ro­mâneşti nu mai sunt la fel de căutate, iar plantele nu fac o producţie la fel de bună ca cele hibrid. Prin urmare soiurile precum roşiile „Inima boului“ încep să dispară din pieţe. Oamenii din Grădinari mai pun „Ini­ma boului“ doar pentru ei, pentru mâncare. „Când ajung în piaţă şi văd că oamenii strâng în mână roşiile ca să fie cât mai tari, să reziste cât mai mult, ce poţi să mai zici. Pot să dau şi eu roşiile cu soluţie, să le grăbesc creşterea şi le aduc pe toate de sar ca mingile, dar rămân tari în mijloc şi nu mai au nici un gust“, explică Petronel.

Cine-i stăpân pe marfa producătorului?

Viorel se plânge de ploile acide, de faptul că „grădinile nu mai merg ca înainte“ şi că toată lumea îşi bate joc de producători în pieţe. Ca să scoată profit, producătorii ar trebui să pună suprafeţe mult mai mari, să lucreze terenul cu o mână de angajaţi şi să îşi asigure un preţ de desfacere a mărfii la un preţ decent, care să le permită investiţii viitoare, să le acopere munca depusă de ei şi de angajaţii lor.

Cu toate acestea nu găsesc oameni care să lucreze cu tragere de inimă. „Când vezi că trag pământul peste buruian, iar dacă le zici ceva, următoarea zi nu mai vin, ce mai poţi să zici? Dacă ai nevoie de ei, taci şi accepţi aşa cum lucrează ei. Aşa că pui următorul an doar cât poţi lucra singur“, explică Viorel, citat de „Ziarul de Iași”.

Aşa se face agricultura la Grădinari. Cu sapa în mână, cu cât mai puţine pesticide sau îngrăşăminte artificiale, „pentru că astea costă bani“, iar tot ce reuşesc să aducă pe piaţă este rodul muncii lor. Pe cei mai mulţi oameni din Grădinari îi găseşti în Piaţa din Alexandru. Au cu toţii aviz de producător, sunt „Grădinarii din Golăieşti“ sau „Grădinarii din Grădinari“, dar par exilaţi într-o margine. În mijlocul pieţei sunt cei care vând marfa din export, intermediarii. „De cei care dau la sapă cine să aibă nevoie?“, spune cu năduf Daniel. „Dacă nu sunt sprijiniţi producătorii locali o să ajungem să mâncăm numai plastic. Toată lumea vrea bio, dar roşiile bio nu se cresc la 2 lei kilogramul“.