Home » Interviuri » Claudiu FRÂNC Președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România (FCBR)

Claudiu FRÂNC Președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România (FCBR)

Agri-events.ro: FCBR susține Forumul Agricol din cadrul AGRALIM 2017. Ce veți discuta la întâlnirea crescătorilor de animale de rasă de lapte din Regiunea de Nord Est?

Claudiu Frânc: Având în vedere că FCBR este reprezentată în toate regiunile, suntem bine conectați la realitățile acestora și, astfel, cred că vom avea o perspectivă interesantă pentru fermierii din Nord-Est. Vom dezbate teme de actualitate: cum se va susține sectorul în perioada următoare, viitorul Politicii Agricole Comune la nivelul Uniunii Europene. Vom aborda și probleme de „finețe” ca, de exemplu, dacă avem predictibilitatea fondurilor, ce consecințe va avea intrarea în vigoare a legii etichetării laptelui și produselor din lapte, cum se poate ameliora legea zootehniei, aflată în dezbatere în Parlament.

Obiectivele noastre la Forumul Agricol sunt să aducem cele mai importante informații pentru fermieri, la momentul actual, să aflăm nevoile și poziția celor din regiune față de aceste teme și să vedem ce direcții de acțiune putem urma pentru a avea o contribuție la realizarea lor.

Agri-events.ro: De ce considerați că este important pentru fermieri târgul AGRALIM?

Claudiu Frânc: Orice târg e important, dar mai ales unul desfășurat de organizatiile profesionale care reprezintă în mod direct fermierii, așa cum este AGRALIM. Nu trebuie să așteptăm ca astfel de evenimente să fie inițiativa unor instituții externe mediului nostru. Trebuie organizate din interior, chiar de noi, astfel încât să creăm fermierilor condițiile potrivite sa expună ce au mai bun în fermă și să punem în evidență un mod specific de gândire și tratare a afacerilor în domeniul agricol.

Numai astfel putem crea argumente puternice prin care să avem un cuvânt de spus în legiferarea activității și să cunoaștem specificul fiecărui sector. Este foarte important să ne întâlnim față în față, să prezentăm chestiunile cele mai actuale legate de ceea ce ne rezervă schimbările din legislație, disponibilitatea fondurilor și evoluția pieței. Numai astfel, prin dezbatere deschisă și directă, vom putea defini o poziție comună, bazată pe obiective reale și, apoi, vom putea susține această poziție față de autoritățile competente.

Agri-events.ro: Anul trecut, într-un interviu spuneați că era o perioadă foarte dificilă pentru crescătorii de bovine din România. Ce s-a schimbat de atunci?

Claudiu Frânc: A fost, într-adevăr, o „perioadă neagră” în sectorul de lapte și de carne, dar începând cu luna septembrie 2016, prețul laptelui a revenit la limite acceptabile pentru fermieri.

Agri-events.ro: Ce v-ați aștepta să realizeze Clusterul Agro Ferma pentru fermierii din regiunea de Nord-Est?

Claudiu Frânc: Niciodată nu se va rezolva o problemă majoră în agricultură prin efortul unei singure regiuni. Trebuie comparate tematicile din toate regiunile pentru a defini o poziție comună la nivel național. Din acest punct de vedere Clusterul Agro Ferma este important – ne dă „pulsul” situației de la fața locului, în funcție de specificul și necesitățile punctuale din zonă. Având perspective locale bine fundamentate vom putea obține de la decidenți ceea ce dorim.