Home » Stiri » Subvenţiile europene pentru agricultura românească: 20 miliarde de euro în zece ani

Subvenţiile europene pentru agricultura românească: 20 miliarde de euro în zece ani

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) a distribuit peste 20 de miliarde de euro în perioada 2007-2017, dintre care 17,2 miliarde de euro prin softul IACS (Integrated Administration and Control System), au anunţat reprezentanţii instituţiilor care gestionează sistemul, scrie „Ziarul Financiar”.

Din 2007 până în prezent, APIA a gestionat plăţi de peste 20 de miliarde de euro, rata medie anuală de absorbţie a acestor fonduri fiind de 96%, a declarat preşedintele APIA, Adrian Pintea. La început, în 2007, au existat trei scheme de sprijin, acum sunt peste 100, a mai spus oficialul, prezent la o conferinţă prilejuită de împlinirea a 10 ani de la crearea sistemului informatic de gestionare a plăţilor.

IACS este un soft creat de compania de tehnologie şi IT Siveco, care asigură administrarea şi controlul riguros al cererilor de plată ale fermierilor. Dezvoltarea şi implementarea IACS a reprezentat o condiţie esenţială pe care România a trebuit să o îndeplinească în momentul aderării la Uniunea Europeană, în 2007, pentru a putea avea acces la fondurile europene destinate modernizării sectorului agricol, a declarat directorul general al Siveco, Florin Ilia. Sectorul agricol este de departe pe primul loc în România în ceea ce priveşte rata de absorbţie a fondurilor europene. Agricultura este singurul sector cu alocări masive şi cu o rată de absorbţie de peste 90% din totalul fondurilor alocate. Pentru campania 2016, agricultura românească se află pe unul din primele locuri în Europa raportat la suma autorizată la plată până la 31 martie 2017, a mai spus Florin Ilia.